Doomsday

DoomsdayInteleg ca Doomsday apare in Batman vs Superman: Dawn of Justice. Interesant ca au ales sa faca asta cu 2 luni inainte de Civil War, si va spun de ce in continuare. Ca sa fie clar, SPOILERS dupa poza. (Si nu, nu am vazut inca filmul…)

Doomsday

Posibile spoilere in continuare, da?

Doomsday este cunoscut ca cel care l-a omorat pe Superman. E un villain celebru pentru asta. Prin anii ’90, lumea era plictisita de Superman si vanzarile nu mai erau destul de mari. Circula o gluma prin birourile DC: “Ce sa facem cu Superman? Hai sa-l omoram!”. Si la un moment dat au luat-o in serios si a fost un moment foarte important. Au tot amenintat cu Doomsday, l-au introdus, l-au lasat sa ii bata pe toti membrii Justice League, iar apoi i-au gasit un adversar pe masura sa: in urma confruntarii, si el si Superman mor.

Apoi a fost un numar cu inmormantarea celebrului supererou, 3 luni in care toate revistele legate de el au fost suspendate, o perioada in care altii s-au dat drept Omul de Otel  si, dupa aproximativ un an, revenirea. Evident, vanzarile au crescut la loc, eroul a redevenit popular si, dupa vreo 3 ani, s-a si insurat cu Lois Lane.

Death of Superman

Revenind la Doomsday – ca sa fie atat de puternic, trebuia sa vina tot de pe Krypton. Insa el a aparut acolo inainte de rasa umanoida din care se trage Kal-El. Se pare ca a fost facut de un extraterestru pe nume Bertron in laborator, apoi lasat sa moara si re-clonat in repetate randuri. Fiinta rezultata isi omoara creatorul, uraste orice urma de viata si supravietuieste doar cu energie solara.

Doomsday

In New 52 nu mai omoara niciun erou important. Mai mult, Superman se vede fortat sa il ucida (adica poate face asta), insa ii inhaleaza ramasitele sub forma de cenusa si devine infectat de personalitatea lui. Pentru ca nu numai inamicii lui Batman sunt sinistri, da?

Revenind la Dawn of Justice, pe baza unor titluri de review-uri pe care m-am abtinut cu greu sa le citesc, e posibil ca Superman sa moara in filmul asta. Ceea ce…ei bine, la finalul Civil War, omonimul Marvel al Omului De Otel, si anume Captain America, moare. (Nu efectiv in acel numar, dar mai tarziu si intr-o continuare a acelui fir narativ.) Si, chiar daca Superman-ul lui Henry Cavill nu e cel mai simpatic, nu stiu daca e cazul sa cream astfel de paralele.

Daca ati vazut filmul, nu-mi spuneti! Doomsaday poate fi foarte cool, sau foarte nashpa. Abia astept!

Leave a Reply